Interviu emoționant!** Contra: „Vorbesc mereu cu tata”

Redactor:
Dan Filoti
Interviu emoționant!** Contra:
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Nu există o revenire mai frumoasă pentru un fotbalist! A
intrat, a înscris și a schimbat efectiv soarta meciului. A fost de
vis”. Președintele Gheorghe Chivorchian vorbește cu mândrie de
come-back-ul en fanfare reușit de Cosmin Contra la Timișoara,
referindu-se la realizările fotbalistului din meciul jucat în
ultima etapă. Cu aproximativ un an în urmă mă întâlnisem cu Cosmin
în barul micuțului stadion al celor de la Getafe. Era de-al casei
și acolo. Acum ne-am întâlnit la Timișoara, într-un loc unde își
petrece foarte mult timp, Vila de la Rosa, proprietatea celui mai
bun prieten din copilărie al lui „Guriță”, cu care se relaxează la
câte o partidă de table. Până acum doi ani, tatăl fotbalistului li
se alătura. Cosmin nu evită niciun subiect în discuția cu ProSport.
Vorbește despre tot și toate. Deschis, destins, volubil. Așa cum nu
l-am văzut până acum. Ideea de acasă îl face altfel.

La ultima discuție promiteai că vei mai juca pentru
Poli. Te‑ai ținut de cuvânt.

În urmă cu cinci ani, atunci când am venit prima oară, am spus că
dacă voi reveni în România, o voi face numai la Timișoara. Aici
este orașul meu și locul de care mă simt cel mai legat.

Și Dinamo te-a vrut înapoi.
Nu mi-am pus problema asta. Am tot respectul pentru cei de acolo,
dar am ales cu sufletul. M-am întors și pentru că îi promisesem
mamei. Ea e cea mai fericită de alegerea mea. Mi-am lăsat soția și
copiii la Madrid și timp de șase luni sunt aici cu ea.

Practic, casa ta e și la Madrid. Unde te vei
stabili?

Nu știu. Mai degrabă mă văd stabilindu-mă în Spania.

„I-am povestit golul!”

E un subiect delicat, dar nu am cum să nu te întreb. Ai
revenit în locurile natale și pentru memoria tatălui tău? Gestul de
după golul marcat împotriva Iașiului vorbește despre
asta.

Nu am cum să nu mă gândesc la tata. Sunt convins că mă vede și mă
veghează de sus și că mă ajută și acum. E mândru de mine și acum.
Mereu a fost. El îmi dă forța să pot juca la nivelul acesta. Merg
foarte des la
el la cimitir. Mă duc seara, sunt numai eu cu el și vorbim mult…
Despre tot. Și acum i-am povestit de golul ăsta, deși sunt convins
că l-a văzut!

Mergi des la cimitir?
Încerc să îmi impun să nu merg zilnic. O dată la două-trei zile. Pe
de o parte mă bucur enorm că sunt iar acasă, dar trebuie să
recunosc că îmi este și greu. Nu există zi să nu mă gândesc la el,
ori loc pe unde să trec fără să îmi amintească de el. El pentru
mine a fost și tată, dar și frate mai mare. Mergeam la tenis
împreună, jucam table, fotbal la sală… Îi plăcea enorm sportul și
se bătea de la egal la egal cu mine. Nu îi plăcea să piardă.

Îl lăsai să câștige?
(Zâmbește) Nu era vorba de asta. Se ambiționa și mă ambiționa și pe
mine. A fost omul care scotea ce e mai bun din mine.

Legătura dintre un fotbalist și tatăl lui e una aparte? Mă gândesc
și la exemplul lui Hagi, teribil de afectat după dispariția tatălui
său. Mai recent și cazul lui Daniel Niculae, care cu greu își
revine…

Uffff. Da, cred că faptul că ei ne-au îndrumat pașii spre stadion
ne influențează mult. E normal. Apoi, trebuie ținut cont și de cum
se întâmplă totul. Eu eram pregătit, știam că nu se mai poate face
nimic. La Nico a fost brusc și a fost mai greu.

Tu ai marcat chiar în ziua când s-a întâmplat (Getafe – AEK Atena
3-0, spaniolii calificându-se în optimile Cupei UEFA). De unde
forța asta?

Îmi amintesc și acum meciul și golul acela. Jucam chiar în Cupa
UEFA. A fost impresionant totul, iar momentul când un stadion
întreg s-a ridicat și a scandat minute în șir numele. Numele meu,
de fapt al nostru. Numele moștenit de mine de la el. A fost atât de
emoționant… Pe urmă și în oraș, când am venit acasă, am simțit
dragostea unui întreg oraș. Bine, tata a fost și un om
extraordinar, care ajuta pe toată lumea.

E
director tehnic!

Dânsul te-a încurajat să joci fotbal?
Da, dar ca să vezi ce înseamnă conjunctura și norocul în viață, eu
am ajuns atât de sus datorită unei femei. O femeie care nu e
mama…

Dar cine?

Eram la Liceul Banatul. Am avut antrenori ca domnul Dobândă sau
Petre Arnăutu, oameni care m-au învățat primii pași. Când aveam
vreo 13 ani a venit Marcel Pigulea de la București. Se organiza un
trial pentru Centrul Luceafărul. Eu eram un băiat micuț, pirpiriu
și jucam extremă dreapta. Nu prea mă vedeam de ăilalți mai mari.
Norocul meu că soția lui Petre Arnăutu, doamna Mihaela, stătea
lângă Marcel Pigulea. Tot meciul l-a înnebunit la cap: „Uite-l pe
ăla micu’… Fii atent ce fâșneț e… Cum aleargă… E bun! Trebuie
să îl iei”. Mai mult de gura femeii am fost selecționat la
Luceafărul și așa am ajuns până aici.

Contactul cu Bucureștiul?
Greu, greu de tot. Aveam
statut favorizat. În fiecare weekend eram lăsat să vin acasă. Cu
timpul m-am obișnuit. Dar ascensiunea mea de aici a început.

Și acum? Pe final de carieră ce îți dorești mai
mult?

Titlul cu Poli. De asta am venit. Nu va fi ușor, dar sper să
îndeplinim visul unui oraș care arde pentru fotbal de a câștiga
titlul. Ar fi senzațional.

Puteți?
Trebuie să legăm rezultate. Urmează două meciuri care ar putea fi
decisive. Rapid și Urziceni. În funcție de ce vom face vineri (n.r.
– azi) și în etapa viitoare, vom ști cum stăm.

Dacă luați titlul, mai pleci?
Nu știu, nu depinde numai de mine. E un contract pe șase luni, dar,
în funcție de ce vor zice și conducătorii, nu e exclus să rămân să
joc în Ligă în eventualitatea că ne vom califica acolo. Oricum, aș
mai vrea să joc un an-doi. Adică mă simt capabil să o fac și o voi
face. La Timișoara sau în altă parte. Vom vedea.

Deci nu te gândești la retragere.
Nu încă… știu, o să mă întrebi ce voi face după ce mă las… Tot
în fotbal mă văd. Am făcut o școală de directori sportivi la Madrid
și a fost foarte interesant. Sunt amic cu Hierro și el m-a ajutat
la federația spaniolă. Am aflat o grămadă de lucruri interesante la
cursurile de acolo. De exemplu, cei de la Arsenal și-au construit o
echipă extraordinară cu copii aduși din toate colțurile lumii și
care sunt luați în grijă de familii din Londra. Multe, foarte multe
lucruri interesante.

139
de jocuri și nouă goluri are Contra în Liga I,
în tricoul Timișoarei și al lui Dinamo

3
goluri a marcat „Guriță” pentru Milan în cele 29
de meciuri jucate pentru italieni

72 de
selecții a strâns Contra pentru echipa națională, timp în care a
marcat șapte goluri

1
trofeu a câștigat fundașul în carieră: cel mai bun fotbalist român
al anului 2001

A fost impresionant când tot stadionul mi-a scandat
numele, de fapt numele amândurora, atunci când am marcat în ziua în
care tata s-a dus

Cosmin Contra, mijlocaș Timișoara

Ar fi senzațional să îndeplinim visul unui oraș întreg la vară:
titlul de campioană!

Cosmin Contra, mijlocaș Timișoara

Dan Filoti / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Haos! Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înaintea luptei: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la ce a pornit
Haos! Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înaintea luptei: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la…
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu:
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă: «"Știm ce i-ai făcut lui…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei. Să se apuce de scris poveşti”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
România a pierdut un mare actor. Durere de nestins după moartea sa: Ne rămân amintirile
România a pierdut un mare actor. Durere de nestins după moartea sa: Ne rămân amintirile
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×